Exchange Iaşi-Timişoara–Cluj
Exchange Iaşi - Timişoara – Cluj
12-15 decembrie 2008
La începutul lunii decembrie, mai exact din 12 până în 15 decembrie a avut loc Exchange-ul triplu Iaşi, Timişoara, şi Cluj.
Vineri seara la ora 18:03 am avut trenul spre Iaşi, un drum de 16 ore. Astfel Răzvan, Ştefan, Călin, Lucian, Ovidiu şi cu mine ne-am pregătit de un lung drum. Deşi cea mai mare parte din timp a fost întuneric, am putut observa schimbarea peisajelor, deoarece era lună plină şi era foarte senin. Aşa am văzut că de la Vatra Dornei şi până la Câmpulung Moldovenesc era zăpadă. Deşi au trecut cele 16 ore noi nu am ajuns la Iaşi deoarece trenul a avut o defecţiune, astfel călătoria noastră s-a mai prelungit cu o oră şi jumătate.

Când am ajuns, cei din Iaşi ne-au întâmpinat la gară şi ne-au invitat la deschiderea oficială a evenimentului. Aceasta a avut loc într-unul dintre amfiteatrele Facultăţii de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii Ioan Cuza. Echipa din Cluj a sosit înaintea noastră. La deschidere a ţinut un discurs decanul facultăţii şi a povestit despre viaţa lui de student. Apoi studenţii au prezentat materiale despre Iaşi, atât din punct de vedere al istoriei, dar şi al obiectivelor turistice.

După ce ni s-au prezentat principalele clădiri şi monumente din oraş, a urmat un concurs de tip tresure hunt. Am format echipe mixte - cu studenţi din Cluj, Iaşi şi Timişoara, în număr de 5-6, şi am pornit spre monumentele din centrul oraşului. Cu ocazia acestui joc am putut admira frumuseţile Iaşului, dar ne-am cunoscut şi mai bine cu persoanele din grupa noastră.

Seara a avut loc o petrecere în Centrul Universitarilor Iaşi (CUI). În cadrul acesteia ne-am jucat diferite jocuri, am dansat şi am cântat mai multe cântece de munte.
A doua zi am vizitat Muzeul Mineralogic şi Petrografic din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie. Am putut admira diferite colecţii de roci din cadrul studiilor de doctorat a mai multor geografi şi geologi. Alături de acestea sunt expuse roci magmatice şi roci metamorfice din întreaga lume. Tot acolo ni s-au prezentat copii ale celor mai importante diamante şi pietre preţioase, fiecare cu povestea sa.


Apoi am mers la rezervaţia geologică Repedea, unde se pot observa depozitele sarmaţiene la zi. Studenţii de la geologie ne-au prezentat detalii cu referire la formarea acestei zone. După ce am făcut pozele de grup, ne-am jucat paintball. Pentru că vremea nu era tocmai prietenoasă, fiind foarte frig şi crivăţul şi-a făcut simţită prezenţa, ne-am adunat cu toţii la o pensiune pentru a bea un ceai cald sau vin fiert. Pentru ca atmosfera să fie întregită, au apărut şi fulgii de zăpadă.

Seara ne-am adunat cu toţii pentru feedback-ul acestui schimb de experienţă. Apoi ne-am îndreptat spre gară. Alte 16 ore ne-au aşteptat pe drumul până la Timişoara.
Articol realizat de Roxana Putan














