Pre-AC Tatra Expedition 2007
Pre-AC Tatra Expedition
sept 2007
Era toamna anului 2007, septembrie, şi urma să reprezint Egea Timişoara pentru prima dată la un Congres Anual Egea. Ideea de a participa şi la expediţia din Munţii Tatra, premergatoare Congresului Anual suna foarte bine, mai ales că oricum trebuia să parcurg drumul Timişoara-Cracovia pentru Congres. Ceea ce a urmat a fost una dintre cele mai inedite activităţi Egea la care am participat.
După un drum lung, de aproape 2 zile cu trenul şi autobusul, pe care l-am facut în întregime singur, am ajuns în cele din urmă în Zakopane, una dintre cele mai celebre staţiuni ale Munţilor Tatra.
Prima noapte am petrecut-o într-o căbănuţă modestă dar primitoare din Bukowina Tatrzańska, la 15 km de Zakopane. Deşi nu-i cunoşteam pe niciunul dintre participanţi, după prima noapte petrecută alături de ei, simţeam că ne cunoaştem de-o viaţă; defapt nici nu puteai sş nu te împrieteneşti instantaneu cu toată lumea, având în vedere că eram 26 de persoane şi doar 7 paturi.
Cea de-a doua zi a evenimentului a început destul de devreme; la ora 07:00 eram deja îmbarcaţi în autobus, îndreptându-ne spre Kuznice, de unde urma să înceapă ascensiunea spre vârfurile Tatrelor. Ajunşi în Kuznice, ne-am împărţit în 3 grupuri în funcţie de nivelul de dificultate al traseului: hard, medium şi easy. Conform echipamentului din dotare şi a experienţei personale de munte, eu am fost repartizat grupului mediu.
Prima zi- Plecarea din Bukowina Tatrzańska spre Kuznice
Traseul prevăzut pentru această zi a fost unul mediu spre dificil programat să dureze aproximativ 8 ore, atingând câteva dintre cele mai înalte vârfuri de pe teritoriul Poloniei: Skrajny Granat (2225m) Pośredni Granat (2234m), Zadni Granat (2240) sau Kozi Wierch (2291m – cel mai înalt vârf din Polonia). Partea cea mai solicitantă urma să fie tronsonul Pośredni Granat - Kozi Wierch pe celebrul traseu Orla Perć – cel mai dificil traseu al Munţilor Tatra de pe teritoriul Poloniei.
Însă cum planurile făcute pe hartie nu se potrivesc întotdeauna cu cele din realitate, odată ajunşi la intrarea pe tronsnul Orla Perć, am constatat că acesta ar fi imposibil de traversat cu echipamentul din dotarea grupului nostru. În aceste condiţii organizatorii au decis să ocolim vârfurile Pośredni Granat şi Kozi Wierch ceea ce a prelungit traseul nostru cu încă 5 ore. În cele din urmă, după un traseu total de 13 ore, întreg grupul nostru a ajuns cu bine la cabana unde urma să înnoptam în regiunea Dolina Pięciu Stawów Polskich (Valea Celor 5 Lacuri). Unitatea de cazare, un refugiu montan de 135 de locuri, situat la aproximativ 2000m altitudine, a fost din punctul meu de vedere o cabană în toată regula cu apă curentă, camere decente şi cel mai neobişnuit pentru mine – un restaurant propriu în care puteai servi o gamă destul de largă de mâncăruri calde.
Cea de-a treia zi a presupus un traseu mediu ca şi dificultate, îngreunat însă de ploaia măruntă care a căzut continuu în prima parte a zilei. Obiectivul acestei zile au fost cele 2 vârfuri Szpiglasowa Przełęcz (2110m) şi Szpiglasowy Wierch (2172m), fapt ce a presupus mai întai o coborâre constantă de câteva ore în Valea Celor 5 Lacuri şi apoi o urcare spre cele 2 varfuri. Odată ajunşi pe Szpiglasowy Wierch am putut admira întreaga vale glaciară, întinzându-se de-a lungul vârfurilor înalte, creionând o panorama care iţi tăia respiraţia. Imaginea m-a dus automat cu gândul la Carpaţii de acasă, dealtfel parte al aceluiaşi lanţ muntos, pe care la acea vreme nu îi străbătusem sau studiasem îndeajuns pentru a putea face comparaţii obiective între cele două unităţi, însă deajuns pentru a-mi aminti măcar de ei.
Vedere spre Valea celor 5 lacuri Vedere spre Szpiglasowy Wierch (2172m)
Din Szpiglasowy Wierch a urmat o altă coborâre susţinută de aproximativ 3 ore, pentru ca în sfârşit să ajungem la Roztoka, unitatea de cazare ce avea să ne găzduiască în următoarea noapte. Din nou o atmosferă primitoare, apă curentă, mâncare caldă şi cireaşa de pe tort: o chitară pe care am chinuit-o toată seara şi dimineaţa următoare, astfel încât la plecare toţi cei din grupul nostru puteau să cânte în cor, celebră la acea vreme, “Dragostea din tei” a trupei O-zone.
Cabana Roztoka – grupurile medium şi easy reunite
Ultima zi a experienţei noastre şi traseul aferent a fost o adevărată relaxare în comparaţie cu zilele precedente, ţelul nostru fiind staţia de autobus de unde urma să fim transportaţi la punctul iniţial de plecare – căbănuţa mică şi modestă cu 7 paturi din Bukowina Tatrzańska. Cea mai mare parte a traseului a fost prin pădure, cărări bine întreţinute, oferindu-ne mai mult timp pentru poze şi eventuale popasuri. A fost însă şi ziua în care am învăţat una dintre cele mai preţioase lecţii despre modul în care populaţia locală întelege muntele, îl respectă, alege să se relaxeze în mijlocul naturii şi transmite mai departe generaţiilor viitoare aceste practici. În coborârea noastră spre staţia de autobus, la altitudini între 700-1000m am întâlnit numerose stâne de ovine şi bovine, plasate pe platouri întinse sau în poieniţe, unde oamenii puteau veni să petreacă o dupăamiază liberă, putând cumpăra produse tradiţionale proaspete bucurându-se în acelaşi timp de natura curată şi primitoare a munţilor Tatra. Specialitatea casei era caşcavalul afumat, pe care îl cumpărai direct din afumătoare, şi de care dealtfel ne-am bucurat din plin, zilele următoare în timpul Congresului Anual.
Afumătoarea şi în acelaşi timp magazinul de lactate
Spre seară am ajuns în Bukowina Tatrzańska unde toate cele 3 grupuri s-au reunit şi unde am putut schimba păreri referitor la cele 3 zile de aventură în Munţii Tatra fiecare pe un traseu separat.
Formaţie aproape completă cu echipamentul din dotare
Pre AC Tatra Expedition 2007 a fost pentru mine una dintre cele mai bogate experienţe Egea, în care am putut descoperi meleagurile magice ale Munţilor Tatra, fascinaţia şi respectul populaţiei locale pentru munte şi în acelaşi timp am putut cunoaşte oameni deosebiţi din toate colţurile Europei, într-un mod în care numai muntele îi poate face cunoscuţi. Am plecat din Tatra cu sufletul mai bogat, entuziasmat de experienţa trăită şi cu o promisiune făcută mie însămi de a mai reveni cel putin odată.
